Tricoul cu numărul 88, al lui Atanas Trică, a fost cel mai scump la licitaţia umanitară pentru Ucraina, organizată de Peluza Nord şi Universitatea Craiova, la care au fost licitate tricourile care aveau pe spate nume de oraşe ucrainene, purtate de jucătorii Universităţii Craiova la meciul de campionat cu CS Mioveni.
Pentru tricoul nepotului lui Ilie Balaci, care avea scris pe spate numele oraşului ucrainean Doneţk, a fost oferită suma de 4.000 de lei, de către un suporter din Corabia. În meciul de la Mioveni, Atanas Trică a intrat în minutul 86 pe teren, înlocuindu-l pe Baiaram. Chiar în ziua în care tricoul său a fost achiziţionat pentru o sumă-record, Atanas Trică-Balaci a reuşit o dublă pentru formaţia-satelit a Universităţii Craiova, în victoria cu 4-3 din deplasare cu Minerul Costeşti, în play-out-ul Ligii a III-a.
Până ca tricoul „Doneţk”, al lui Atanas Trică, utimul scos la licitaţie, să stabilească recordul, cel mai scump tricou dintre cele purtate de jucătorii Craiovei în meciul de la Mioveni fusese căpitanului Nicuşor Bancu, care avea pe spate numele capitalei Ucrainei, Kiev. Pentru acesta, un fan din Bănie plătise nu mai puţin de 2.600 de lei.
Podiumul a fost completat de tricoul cu Odesa, al lui Mirko Pigliacelli, pentru care s-au oferit 2.100 de lei.
Aproape 30.000 de lei au fost adunaţi din licitaţia organizată pe pagina de Facebook Peluza Nord Craiova şi care a durat aproape lună de zile. Banii vor fi donaţi ONG-urilor din Ucraina, pentru a ajunge la cetăţenii care trec prin momente crunte în această perioadă.
„Astăzi este despre vecinii noștri și despre faptul că suntem, cu toții, alături de ei. Astăzi, Știința va intra pe teren cu gândul la ei. Vom evolua cu tricouri special personalizate cu numele celor mai importante orașe din Ucraina, în care mii de cetățeni ucraineni și-au dat viața pentru a-și apăra patria. Toate tricourile oficiale de joc ale Științei vor fi ulterior oferite Peluzei Nord Craiova pentru a fi scoase la licitație pe pagina oficială de Facebook a galeriei noastre.
Toată suma adunată va fi apoi donată ONG-urilor din Ucraina pentru a ajunge la oamenii care se zbat să supraviețuiască”, a fost mesajul Universităţii Craiova, înainte de meciul de campionat de la Mioveni.
Federaţia de Fotbal din Ucraina şi clubul ucrainean Kolos Kovalivka au mulţumit public Universităţii Craiova, prin mesaje pe reţelele de socializare pentru această iniţiativă. Tricourile au avut pe faţă drapelul Ucrainei şi mesajul „No War”, iar pe spate, în locul numelor jucătorilor, erau scrise denumiri de oraşe din Ucraina.
Nu este prima acţiune umanitară comună a Universităţii Craiova şi a Peluzei Nord. În urmă cu doi ani, la începutul pandemiei, a fost organizat un meci demonstrativ de FIFA 20, între reprezentanţi ai clubului şi ai galeriei, la care s-au vândut bilete, iar suma strânsă, de peste 61.000 de lei, a fost donată Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Craiova, de acei bani achiziţionându-se frigider tip bancă de sânge, capacitate 45 L, model B51 și o Plasma Thawer WPFD 1/2 (MD).
Ce nume de oraşe din Ucraina au fost scrise pe tricourile jucătorilor Universităţii Craiova şi cât s-a încasat pentru acestea la licitaţia organizată de Peluza Nord:
88. Atanas Trică – Doneţk – 4.000 de lei
11. Nicuşor Bancu – Kiev – 2.600 de lei
13. Mirko Pigliacelli – Odesa – 2.100 de lei
24. Ante Roguljic – Sumy – 2.050 de lei
5. Bogdan Vătăjelu – Mariupol – 2.000 de lei
8. Alexandru Mateiu – Lvov – 1.600 de lei
22. Di Mauro Gustavo – Cernihiv – 1.500 de lei
20. Jovan Markovic – Henicesk – 1.400 de lei
14. Alexandru Creţu – Berdyansk – 1.400 de lei
16. Dan Nistor – Zhytomir – 1.350 de lei
6. Vladimir Screciu – Cernăuţi – 1.300 de lei
17. Ştefan Baiaram – Harkov – 1.250 de lei
2. Paul Papp – Kherson – 1.150 de lei
7. Alexandru Cîmpanu – Mikolaiv – 1.100 de lei
10. Ionuţ Vînă – Horlivka – 1.100 de lei
1. David Lazar – Vylkove – 1.000 de lei
23. Marius Constantin – Doneţk – 1.000 de lei
27. Ovidiu Bic – Harkov – 900 de lei
29. Antonio Conte – Zaporojie – 900 de lei
33. Mihai Căpăţână – Dnipro – 800 de lei
39. Ionuţ Mitran – Luhansk – 700 de lei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER